Ingrediente:
castraveti micuti
otet
sare
zahar
foi de dafin
cimbru si marar uscat
piper
boabe de mustar
2-3 bucati de hrean

Mod de preparare castraveti in otet:
Se aleg castraveti tineri, micuti, si se spala. Se indeasa castravetii in borcane potrivite, astfel incat spatiul dintre ei sa fie cat mai mic. Pregatiti dupa aceasta reteta de castraveti murati in otet, castravetii pot fi pusi in borcane mai mari, de 3- 5 l, deoarece saramura pe care o pregatim are mult otet, iar castravetii nu se vor inmuia si nici nu vor fermenta, chiar dupa deschiderea borcanului.
Dupa ce umplem borcanul cu castraveti, se indeasa in gura borcanului frunze de telina (inclusiv partea lunga, fibroasa, a frunzei – este deosebit de aromata) si marar (preferabil marar uscat). Acestea vor aroma castravetii si ii vor tine in borcan cand turnam saramura.
Se pregateste otetul: se apreciaza cat lichid este necesar, in functie de numarul si tipul borcanelor si de cantitatea de castraveti pe care am introdus-o in borcane. Pentru un litru de otet se folosesc: 650 ml apa, 330 ml otet, 25 g sare, 10 g zahar, 1/2 foaie dafin, 3-5 boabe intregi de piper, 1 lingura de boabe de mustar.
Se amesteca ingredientele si se fierb 2-5 minute. Se lasa 10 minute sa se mai raceasca si se toarna peste castraveti. Pentru ca borcanul cu castraveti sa nu se crape, il asezam pe lama a doua cutite si pe urma turnam otetul peste castraveti.
Borcanele cu castraveti se umplu de la inceput cu otet pana sus, la gura, deoarece castravetii nu vor fermenta si nu se vor umfla. Se leaga imediat cu celofan si se aseaza in camara sau pivnita.
Senorita.ro Portal si Magazin Online pentru femei


