Apropierea cu pasi repezi a lunii cadourilor ne poate aduce multe emotii, de la cheltuirea intregului salariu si pana la organizarea minutioasa a tuturor aspectelor ce implica un Craciun memorabil. Decembrie aduce cu sine numeroase zile festive la locul de munca sau la scoala copiilor, in orasul in care locuiesti, la care se adauga cele calendaristice in care copii asteapta sa primeasca cadouri (advent, sf Nicolae, Mos Craciun). Decembrie aduce cu sine un tumult de cadouri si necesitati!
Organizarea unui Craciun cu buget restrans, nu inseamna neaparat privarea de la toate aceste bucurii, ci mai exact planificarea detaliilor si punerea in balanta a bugetului inainte de a cheltui pe ceva anume ‘chiar este nevoie sau nu?’.
Presiunea de a multumi pe fiecare, de a organiza totul la linie, de la mesele festive pana la decoruri si cadouri, poate sa transforme aceasta perioada de bucurie intr-un adevarat calvar. Intr-adevar copiii asteapta cu nerabdare acea dimineata magica de Craciun in are gasesc cadourile de la Mos sub brad, insa Craciunul nu este despre mormane de jucarii care raman uitate in cutii dupa cateva zile. Craciunul e despre crearea de amintiri si experiente, lucruri de care cu siguranta isi vor aminti copii tai peste ani. Asadar, nu lucrurile materiale aduc fericirea de Craciun, ci timpul petrecut imprepuna cu cei dragi.
Daca te afli in situatia de a organiza un Craciun cu buget restrans, nu pentru ca nu ti-ai permite, ci pentru ca ai anumite proiecte in viitor ce necesita un buget mai mare si trebuie sa aduni fiecare leut din timp (vacante, scoli, cursuri, renovare casa etc.), iata mai jos cateva indicii:
1. Scrie o lista cu cei carora le faci cadouri
Ia un pix si o agenda si incepe a insirui numele celor cu care te vei intalni in zilele de Craciun, familie sau prieteni. Daca nu a-ti stabilit intre voi o regula de a oferi cadouri (buget de 50 lei sau fara cadouri pentru adultii cu copii), atunci orienteaza-te spre ceva semnificativ in ton cu aceasta sarbatoare. Nimeni nu va astepta Craciunul pentru a-si cumpara ceva ce are neaparat nevoie, asadar cadourile simbolice sunt binevenite.
Ideal pentru achizitionarea de cadouri ar fi sa incepi din timp, fie in perioada reducerilor din ianuarie , fie prin urmarirea constanta a magazinelor ce ofera periodic astfel de discounturi. Fa-ti contul din timp, descarca aplicatia, vaneaza voucherele, punctele de fidelitate -toti acesti pasi aduc putin cate putin o cheltuiala in minus la buget.
Nu exclude nici magazinele second-hand unde poti gasi adevarate comori la preturi mici sau de ce nu cadourile handmade gen decoratiuni de Craciun realizate de tine cu copiii, prajituri de casa impachetate festiv sau un moment artistic cu colinde.
2. Mancarea e importanta insa nu e totul
Adunarea celor dragi la masa festiva impune obligatoriu si anumite pregatiri amanuntite, de la gatitul meniului si pana la decorul mesei. Pentru aceasta zi, scrie meniul si gustarile pe o lista, plus ingredientele de care ai nevoie si triaza ce poti pregati din timp si ce va trebui sa fie proaspat.
Arunca o privire peste reducerile la bauturi inca din lunile anterioare (acestea nu se expira) sau la gustarile de party de la raioanele de congelate, si adauga cate putin in cosul tau saptamanal, pentru a nu achizitiona totul odata.
Intr-adevar carnea este scumpa, insa nu trebuie sa cumperi curcan sau intreg porcul, ci poti opta pentru un pui organic la cuptor sau sarmalute care sunt foarte spornice la un numar mare de invitati. Pentru desert poti gati cateva fursecuri care se fac foarte repede sau poti propune ca invitatii soseasca fiecare cu ceva de dulce, astfel ca va fi cate ceva pentru fiecare.
Nu uita de fructele de pe masa, de la portocale, clementine, amandine , acestea sunt in plin sezon si sunt deosebit de gustoase.
3. Chiar e nevoie de decoratiuni noi?
Nu e lucru nestiut faptul ca decoratiunile de Craciun se schimba an de an, mereu apar altele atragatoare, noi culori in tendinte si alte modele de instalatii. Suna tentant, insa rezuma-te pe minimalist, pe ceea ce deja ai si pe ceea ce poti combina cu materiale naturale. A organiza un Craciun cu buget restrans nu inseamna ca te privezi de anumite aspecte, ci ca esti inventiva si foarte organizata in toate.
Iesi in parc sau la padure si aduna cu copiii cateva crengi de brad cu conuri pe care sa le folosesti in crearea unei coronite, a unor globuri naturale sau a unui decor pentru masa festiva. Fara mult plastic si risipa in decoruri, ci cat mai simplu si natural.
Suporturilor de lumanari din anii trecuti le poti atasa cateva frunzulite de brad cu cate o fundita rosie in mijloc, si vor parea ca si noi achizitii. E simplu, dragut si nu te costa nimic.
4. Grija fata de natura si fata de bugetul familiei
Cui nu-i plac acele cadouri gigant impachetate in metri de hartie avand fundite atasate? Sunt cutii ochioase chiar daca nu ascund cine stie ce lucru de valoare, insa din pacate hartia lucioasa de pe ele nu este reciclabila si acesti metri vor sfarsi direct in gunoiul menajer. Unde mai pui ca nu sunt chiar ieftine acele suluri de hartie cu tematica e craciun! Din fericire, exista alternative eco-friendly de impachetat cadouri ca si hartia reciclabila pentru cadouri, fara luciu si mai greoaie in manevrare, materialele textile sau de ce nu paginile de ziare ce dau un aer rustic cadourilor tale.
Pentru a evita risipa si folosirea materialelor neiubitoare cu natura, colecteaza din timp cutiile de la livrari sau din carucioarele supermarketurilor (cutii goale de la produse) si transforma-le in mici adaposturi de cadouri. Cosurile de nuiele sau borcanele din sticla sunt alte ambalaje pe care le poti lua in considerare.
Emotia cadoului bine impachetat este totul de Craciun, insa nu trebuie sa spargi o avere pentru a impacheta cadouri pentru cei dragi, plus ca poti folosi materiale pe care deja le detii ce sunt si reciclabile. Pentru un efect wow la finisarea cadoului impachetat, adauga funda de satin sau funie de gradina alaturi de crengute mici de brad, coji uscate de portocala sau conuri naturale.
Cadourile palpabile sau fizice pot starni reactii de moment memorabile, mai ales printre copii! Insa din pacate unele dintre ele vor sfarsi uitate pe sub paturi sau donate copiilor nevoiasi. Cu grija pentru natura si pentru familie, opteaza sa oferi vouchere cadou sau experiente celor dragi, astfel ca vei planifica din timp iesirile de duminica ale noului an . Cei mici vor fi foarte incantati!
In cazul adultilor te poti gandi la invitatii realizate de tine pentru gazduirea unor cine peste an, invitatii la o seara de film acasa sau chiar oferirea unor servicii ca cel de babysitting pentru cuplurile cu copii mici.
Desi la inceput poate parea o lista infinita de lucruri ce trebuiesc cumparate, odata ce treci si analizezi fiecare aspect al Craciunului, iti vei da seama ca nu ai nevoie de atat de multe pentru a petrece festiv Craciunul . Nu e despre cati bani cheltui de Craciun, ci mai mult despre ce amintiri vei reusi sa creezi cu cei dragi!
Mai sus ti-am demonstrat ca daca ai putina creativitate si te organizezi din timp, poti creiona atmosfera unui Craciun festiv cu bani putini.