Despre nevoia bărbatului de a fi singur

Cât de multe știi despre nevoia bărbatului de a fi singur? Mai nimic, nu-i așa?! Ei bine, astăzi vom elucida misterul privind camera nimicului.

Bărbatul tău îți spune adesea că vrea să fie singur? Dacă da, atunci trebuie să știi că de fiecare dată când îl auzi spunându-ți „vreau să fiu singur”,  înseamnă că el chiar simte o nevoie acerbă de a fi singur. Dacă nu ați avut o ceartă înainte de a-ți spune asta, înseamnă că nevoia lui de a fi singur nu are absolut nicio legătură cu tine. Nu ai greșit cu nimic. Nu l-ai supărat cu nimic. Nu tu ești problema, pur și simplu nevoia de singurătate se numără printre principalele necesități ale oricărui bărbat.

Conform cercetărilor făcute de Allan Pease, expert în limbajul trupului și co-autorul a cincizeci de cărți cu caracter psihologic, creierul bărbatului seamănă foarte mult cu un fagure de miere cu foarte multe încăperi. Aceste cămăruțe ale creierului au funcții speciale. Una ocupă funcția vorbirii, alta pe cea a auzului, una este responsabilă cu logica, alta cu sentimentele și tot așa. Creierul bărbatului este compartimentat atât de precis, încât el chiar are capacitatea înnăscută de a face diferența dintre dragoste și sex, subiect care naște mari frământări în rândul femeilor și pe care îl voi aborda într-un articol viitor.

Printre încăperile speciale ale creierului bărbatului, se află și camera nimicului. Acest compartiment cerebral, bine definit, se întâlnește cu precădere în rândul bărbaților, însă sunt și femei care pot avea întipărită pe creier această cameră. Femeile care se bucură și ele de prezența camerei nimicului au în general o gândire preponderent masculină, fapt dovedit conform unor teste psihologice. Însă trebuie să recunoaștem, numărul femeilor cu un creier preponderent masculin este foarte mic, tocmai de aceea foarte puține doamne și domnișoare știu de existența acestui spațiu aflat în mintea bărbaților.

Dacă încă nu v-ați dat seama cu ce este responsabilă camera nimicului, veți afla acum. În camera nimicului nu se petrece nimic. Bărbații se refugiază mental aici, pentru a-și regenera energia mentală. Când un bărbat este obosit psihic sau are de luat o decizie importantă, el se va retrage în camera nimicului tocmai pentru a-și limpezi mintea. Tot aici evadează mental bărbatul atunci când joacă fotbal, merge la pescuit, se uită la televizor sau, pur și simplu, privește în gol. Atunci când îl vezi într-o stare asemănătoare cu letargia, nu înseamnă neapărat că este împovărat de griji sau mort de plictiseală, ci are parte de un moment de respiro psihic specific bărbaților.

Puține femei au capacitatea de a înțelege nevoia bărbatului de a fi singur. Majoritatea dintre doamne și domnișoare se frustrează ori reacționează cum nu se poate mai nepotrivit – bombardează bărbatul cu tot felul de întrebări, iar acesta va răspunde sec: „n-am pățit nimic, nu mă gândesc la nimic, nu este nimic în neregulă”. Probabil că aceste răspunsuri sunt greu de crezut, însă sunt foarte adevărate. Bărbatul nu are un motiv anume pentru care se refugiază în camera nimicului, ci o face pentru că așa este construit din punct de vedere psihic.

Un bărbat are nevoie pe zi de patru-șase vizite în camera nimicului pentru a-și reanima energia mentală. În schimb femeile nu au nevoie de această activitate cerebrală. Așadar, când bărbatul îți va spune că vrea să fie singur, dă-i voie să fie singur. Chiar dacă ești în aceeași încăpere cu el, nu-l deranja, nu-i pune tot felul de întrebări, nu-i întrerupe momentul de liniște deplină. Dacă vei vorbi cu el în acea clipă, este foarte probabil nici să nu te audă. De ce? Pentru că este o caracteristică specifică încăperii nimicului, aceea de a bloca toate celelalte simțuri. Lasă-l să-și satisfacă această necesitate, apoi te vei putea bucura din nou de prezența lui.

Acceptă faptul că bărbații se refugiază în camera nimicului și nu te mai supăra pe nevoia bărbatului de a fi singur. Acest fapt nu-l face nepăsător sau insensibil, ci este modalitatea lui de a-și limpezi mintea!