2 zile la Brasov

Brasovul este unul dintre cele mai vizitate orase de munte, situat chiar in inima tarii, adaposteste pe langa drumetiile montane la aer curat si numeroase cladiri cu specific istoric care chiar merita sa le bifezi in agenda ta de calator. Si cum pandemia nu ne-a lasat sa trecem usor granitele tarii noastre, nu-ti ramane decat sa te orientezi a vizita locurile locale, fara costuri prea mari, cu cazare sau fara. O perioada de 2 zile la Brasov iti garanteaza cu siguranta incarcarea bateriilor si iti va crea amintiri demne de o vacanta low-cost.

Pentru aceia dintre voi care nu viziteaza Brasovul pentru prima data, unele puncte turistice din categoria ‘must-see’, ar putea fi lipsite de interes, si cum timpul este de multe ori putin, te indrepti catre alte locatii pe care inca n-ai ajuns sa le vezi in vestitul Brasov. Ceea ce mi-am propus inca de acasa, a fost din capul locului sa am parte de 2 zile la Brasov pentru relaxare si eventual vizita anumitor locatii inca neexplorate.

Asta s-a intamplat in cazul meu, adica nu eram la prima intalnire cu orasul de la poalele muntelui Tampa, iar o escapada de 2 zile la Brasov mi-a dat ocazia de a revedea orasul altfel. In primul rand, am decis sa merg la binecunoscutul mall AFI unde pe langa un shopping de calitate, te poti rasfata cu felurite preparate la terasa de afara de unde poti admira nelimitat privelistea muntelui Tampa.

2-zile-la-brasov

afi-brasov
Decoruri din interiorul mall-ului

Totodata te poti lasa pierdut pe strazile Brasovului, mai ales daca ai cazare apropiata de centru, poti sa te pierzi pe strazile inguste demne de o adevarata Venetie, poti gusta din mers covrigii brasoveni sau poti ajunge sa fii stropit de picaturile fantanii arteziene din Piata Sfatului.

Pentru o cazare care sa nu te usuce de bani, am rezervat prin binecunoscutul site booking. o pensiune aflata la cateva minute cu masina de centru –Ezio Resort. Situata aproape la capatul unui drum de tara, pensiunea Ezio uimeste prin numarul de camere disponibile pentru cazare, cat si prin procesul continuu de a se reinventa si a deveni perfecta in ochii turistilor care ii pasesc pragul. Astfel ca pe langa pensiune sunt amenajate noi hale destinate fie sporturilor de iarna (patinaj, hochei), fie organizarii de nunti inedite in incinta corturilor lor. Totodata mi-a placut mult dimensiunea camerei de cazare, mobila veche care ii dadea un aer boieresc si desigur privelistea de pe balcon, cu muntele inca avand varful alb de zapada.

cazare-brasov

camera-pensiune-ezio

Intreband personalul despre ce activitati sunt posibile in cadrul pensiunii, am ramas uimita la lista lunga insiruita si cat de bine combina aceasta pensiune o vacanta de relaxare, cu una de aventura:

-drumetii cu bicicleta/pe jos/masini off-road

-plimbari cu caii sau penii

-paintball

-tenis/volei/badminton

-aventura cu tiroliana

-sauna

-masaj corporal

-acces la piscina interioara

-foc de tabara

-acces la propriul gratar

Da, ati auzit bine, la aceasta mica pensiune esti tratat ca un adevarat ‘rege’, nimic nu ti se refuza si au activitati demne de a bucura orice familie cu copii sau fara. Si datorita preturilor nu foarte exigente, au norocul ca in sezonul de vara sa fie complet ocupati de turistii romani, dar si de straini deopotriva.

pensiune-ezio
Servicii pensiune

Spre rusinea mea pana la aceasta varsta nu am apucat sa vizitez cel mai emblematic castel al Romaniei, de care toti strainii stiu si isi dau cu parerea despre legendele mitului Dracula. E mare pacat ca nu am intrat niciodata ori de cate ori am trecut pe langa Bran, insa faptul ca am fost adesea intrebata de englezi despre acest loc, m-a facut sa-i acord mai multa atentie. Asadar, un alt punct de vizitat pentru mine a fost minunatul si impunatorul castel Bran, situat la doar 30 de kilometri departare de Brasov.

castelul-bran

Curiozitatea de a vedea ce se ascunde dincolo de zidurile reci ale castelului, m-au facut sa urc cu repeziciune mica alee deluroasa si plina de panouri informative in diverse limbi straine. De pe alee poti vedea minunata priveliste din curtea castelului, Parcul Regal amenajat de-a lungul lacului din incinta.  Intrarea costa 45 lei/persoana si ai acces la majoritatea incaperilor din castel, minus Tunelul Timpului care are alt cost aditional de 40 lei.

tunelul-timpului

In multe dintre incaperi dai piept cu un adevarat spectacol multimedia in care ultimile tehnologii se imbina perfect cu istoria zidurilor cetatii. Sunt camere alocate exclusiv brandului Dracula-intre mit si realitate-ecranizarile facute de-a lungul timpului, cat si alte fenomene adiacente vampirilor( strigoi, fantome etc.), toate ecranizate intr-o camera obscura cu rolul de a creste intensitatea. Devenind resedinta regala abia din anul 1920, castelul ne pune la dispozitie numeroase camere in care regina Maria si-a crescut copilasii, a dat frau liber laturii sale artistice, invita oaspetii in functie de nationalitati (salon turcesc, salon italian etc.), respectiv dormitoarele reginei si a sotului sau Ferdinand.

interior-castel-bran

camere-castel-bran

A doua zi dupa micul dejun romanesc servit la pensiune si o cafea tare menita sa trezeasca pana si cei mai adormiti dintre noi, am plecat catre minunata statiune montana Sinaia care gazduieste si castelul Peles. La doar o scurta cautare pe net, vei putea afla detalii amanuntite despre existenta acestui castel, dar ceea ce e de fapt important este ca a fost resedinta de vara a familiei regale a Romaniei, fiind construit la initiativa regelui Carol I. Nu intamplator am ales sa vizitez si acest castel (ratat in trecut) caci dupa Bran, Pelesul este al doilea cel mai cautat muzeu din tara noastra, anual mii de turisti straini oprindu-se a-i face turul.

castelul-peles

castel-peles

interior-castel-peles

Castelul Peles detine 160 de camere si alte doua constructii mai mici aflate in zona: Pelisor si casa de vanatoare Foisorul. Pana a se termina de construit castelul (1883), regele Carol I si regina Elisabeta au locuit la casa de vanatoare Foisor, asadar toate constructiile au o insemnatate aparte.

pelisor

Inainte de a ajunge la Peles, drumul de la Brasov te va duce prin faimoasele statiuni montane renumite pentru partiile de schi in sezonul de iarna, gen Azuga, Busteni, Predeal. Daca ai mai mult timp la dispozitie poti urca cu telefericul pana la cota 2000, sau sa te pierzi pe strazile din centrul lor la un kurtos sau o cafea. N-am avut mult timp la dispozitie, asadar ne-am indreptat atentia doar spre Sinaia si ale ei locuri de vizitat. Inainte de ajunge la castelul Peles, vei avea optiunile de a merge sus cu masina proprie sau sa parchezi intr-una din parcarile private existente la strada principala. Noi am lasat masina la strada si am mers pe jos pana sus, nu mai mult de 30 de minute in pas lent pentru ca este deal.

Intrarea doar la castelul Peles a costat 40 de lei (doar parterul) si ni s-au pus la dispozitie anumite incaperi, fara etajul I pentru care trebuia sa platesti alti 40 de lei. La fel si pentru Pelisor, vizitarea acestuia te va costa inca 20 de lei din buzunar. Aviz fotografilor, exista o taxa de fotografiere de 35 de lei, asadar fie faci cateva poze rapide cu telefonul, fie iti ascunzi camera -risti ca personalul sa-ti atraga imediat atentia de taxa in caz ca te vad cu telefonul sau aparatul in mana!

Nu prea ai ce face mai mult de o ora jumatate in castel, eventual te poti bucura si de gradina frumos amenajata a acestuia si de muntii falnici care se vad in departari. Insa turul se termina relativ repede, si tie ti-a mai ramas nitel timp pentru a vizita Pelisorul sau pentru a sta la masa la restaurantul din incinta.

Noi n-am mai zabovit, ci am pornit din nou cu masina catre inima Sinaiei, si anume catre centrul acesteia. Ne era nitel foame si tocmai de asta ne-am indreptat catre alte restaurante din Sinaia, care mai de care frumos amenajate si cu oferta zilei in fata. Insa verdeata parcului ne-a ghidat pasii intr-acolo si mare ne-a fost mirarea cand fata-n fata cu parcul se afla chiar primul hotel inaugurat din Sinaia, cum altfel denumit decat Hotel Sinaia.

hotel-sinaia

La terasa parterului este frumos amenajat un loc de luat masa adaptat noilor conditii pandemice, cu igluri de plastic in care fiecare se simte intim alaturi de persoanele insotitoare. M-a cucerit din prima, si arhitectura cladirii, cat si incantarea papilelor gustative la vederea meniului zilei : 35 de lei cu trei feluri (ciorba, friptura si bautura). Total neasteptat de ieftin, zic!!

restaurant-hotel-sinaia

La cativa metri de acest restaurant, tocmai la iesirea din parc, vei putea admira vestitul cazinou Sinaia, la inaugurarea careia a participat muzicianul si compozitorul George Enescu, alaturi de elitele nationale si internationale ale acelei vremi.

2 zile la Brasov - Vacante & Calatorii cazinou sinaia2

Si daca esti o fire religioasa, nu vei putea omite din punctele de atractie ale statiunii Sinaia si locasul de cult cunoscut ca manastirea Sinaia.

manastirea-sinaia

manastire sinaia

In concluzie, daca vrei sa-ti acorzi 2 zile la Brasov pentru relaxare si vizitarea anumitor locatii mult cautate de lumea intreaga, atunci m-as bucura daca ai urma acelasi traseu ca si mine. S-au poate tu vei avea sansa de a vedea mult mai multe in cele 2 zile alocate, aici astept comentariul cu viitoare propuneri pentru Brasov!