In aceasta perioada de toamna, abia instalata si inca insorita spre multumirea multora, ajungi sa imbraci cate o bluza in plus indiferent ca e dimineata sau seara. Astfel, realizezi ca trebuie sa incepi din nou rotirea hainelor in dulapuri si de ce nu, sa le triezi. De aici porneste si intrebarea: cat de eco este sifonierul tau, sau mai exact cat de mult ajuti natura prin reciclarea hainelor tale?
De fiecare data cand deschid sifonierul, arunc o privire de ansamblu peste toate tinutele aranjate si calcate la linie, cu ceva timp in urma. Imi plac ca sunt multe si ordonate. Pe raftul de jos stau inghesuite in cutii de plastic papucii. Si in micile sertare laterale, ticsite ca de abia se inchid, sunt aranjate tricourile, blugii, hanoracele, puloverele -haine ce nu necesita neaparat calcare si care pot fi purtate cand sunt pe fuga.
De ce aduna omul atatea haine in sifonier daca nu ajunge sa le poarte?
Raspunsul e foarte simplu, cel putin in cazul meu, multe dintre ele sunt primite cadouri sau cumparate la un pret de chilipir de la marile branduri, fara ca macar sa-mi trebuiasca in acel moment, insa le-am adunat cu gandul ca poate o sa am nevoie. Pe de alta parte, exista si o alta categorie de oameni care au doar strictul necesar si atat, cum e garderoba sotului meu, ce consta doar din trei sertare.
Ca sa fiu sincera, daca ar fi sa raspund la intrebarea cat de ECO este sifonierul tau?, probabil ca as afirma spre rusinea mea, ca garderoba mea nu este sustenabila in nici un fel. Oricat de mult mi-as indragi hainele pe care le am, cred ca ajung sa port doar 20-30% dintre ele, insa pe de alta parte continui sa-mi achizitionez una sau doua piese vestimentare in fiecare luna. Faptul ca traim intr-o lume a internetului, totul devine usor de achizitionat, la doar un click distanta si a doua zi, produsul este al tau.
Nu e de mirare ca statisticile ne arata o pondere scazuta cu 36% a vietii unui articol vestimentar, care este abandonat mult prea timpuriu fata de acum 15 ani, cu toate ca inca se afla intr-o stare foarte buna-femeile sunt de doua ori mai vinovate de acest lucru decat barbatii. Termenul de sustenabilitate nu exista in foarte multe case, din nefericire, insa cu putin efort si bunavointa orice om se poate reeduca.
Cum poti contribui fara prea multe costuri la reciclarea hainelor?
-alege sa-ti cumperi mai putine articole de imbracaminte, care sa fie de calitate si neaparat din 100% bumbac sau bumbac organic – nylon, acril si poliesterul sunt materiale greu de reciclat;
-fa o paralela intre activitatile tale de fiecare zi si tinutele pe care le imbraci de obicei; daca te invarti in cercuri inalte atunci tinuta ta trebuie sa fie pe masura, insa daca lucrezi de acasa sau locuiesti la tara, poti da o noua sansa oricarui tricou zdrentarit, unui pulover usor mancat de molii sau unor blugi trecuti de prima tinerete;
-incepe sa vinzi pe anumite siteuri hainele care sunt in conditie foarte buna si pe care nu vrei sa le donezi;ajungi sa incasezi ceva banuti si ele isi vor gasi un nou purtator;
-cauta in orasul tau puncte de preluare a hainelor donate; ele vor ajunge cu siguranta la oamenii nevoiasi din localitate;
Auzim de ECO peste tot in zilele noastre. El este similar cu organic sau bio. De la a cumpara mancare eco si pana la a purta haine eco, este un proces indelung de educare si formare a comportamentului oricarui consumator. Din pacate, tot ce se afla pe piata si este prieten cu mediul (sustenabil) este si foarte costisitor pentru buzunarele multora. Pretul ridicat ar fi o justificare a eforturilor mari pe care firmele le intreprind pentru a realiza aceste produse eco. Trist si adevarat, sper ca pe viitor sa fie mult mai accesibile si consumate in proportii mari.
Stim cu totii cum in apropierea sarbatorilor de peste an si nu numai, doza de dopamina de la nivelul creierului creste treptat pe masura ce iti achizitionezi un lucru nou. In aceasta perioada vanzatorii sunt de departe cei mai multumiti, caci si cumparatorii devin supraexcitanti in goana dupa ravnitul cadou. E un impuls care ne stapaneste pe multi si caruia cu greu putem sa-i rezistam.
Marea intrebare ar fi nu cat de eco e sifonierul tau, ci chiar ai nevoie de atat de multe haine? Daca vei avea puterea sa-ti scoti hainele din dulapuri si sa le triezi pe categorii – de vanzare, pentru pastrat si donatii -inseamna ca ai intele exact partea cu sustenabilitatea.
Te simti foarte bine cand intinzi o mana de ajutor cuiva; la fel e si cu donatul hainelor, o modalitate prin care unii oameni pot beneficia de imbracamintea ta, intr-o maniera mult mai precauta decat poate ai facut-o tu (le-ai uitat in dulapuri).
Ele capata practic o a doua viata, pana in momentul cand chiar nu se mai pot purta.
Reciclarea hainelor si educatia de a avea un sifonier eco este un lucru pozitiv, care uneori are nevoie de un stimulent. E de la sine inteles ca fiecare renunta greu la hainele pe care le considera amintiri sau pe care a cheltuit bani multi. Tocmai de aceea, in Anglia magazinele TkMaxx au lansat campania denumita #mywardrobedetox ce ofera participantilor sansa de a castiga unul din cele 5000 de premii in valoare de £5.
Conditia este sa donezi magazinului haine in stare buna, care s-ar putea revinde (nu un tricou purtat de mii de ori). TkMaxx a fost nu de putine ori un intermediar intre clientii sai si magazinele de caritate care erau disperate in achizitia de noi stocuri. Prin re-vanzarea acestor piese vestimentare companiile caritabile ajung sa stranga milioane de lei care au scopuri mari si ajuta in cercetarea cancerului la copii, a bolilor cardiovasculare sau a dementei.
Cat de Eco este sifonierul tau? Cu siguranta ca dupa cele citite vei ajunge sa te gandesti un pic la cate piese vestimentare, papuci sau genti detii si pe care nu le-ai purtat in ultimul an. In loc sa le aduni intr-un sac de gunoi, PASEAZA-LE altora -nu numai ca le continui viata, dar diminuezi cererea de a cumpara ceva nou. Ce mai astepti?